Aruncă-te în necunoscut, ieşi din zona ta de confort şi sparge zidurile alea inutile. Eu iubesc curajul şi te aştept aici, cu braţele deschise, pregătită să te prind printre visurile tale.
Să fim noi, cel mai adevărat noi care a existat vreodată, fără să fugim. Şi noaptea să ne fie răsăritul – albă şi eternă ca toate visele noastre. Ca toate amintirile care s-au impregnat în pereții ăştia înnegriţi de fum. Să ne povestim. Să povestim pahare de vin. Să nu te mai aştept.
Hai, vino şi spune-mi că sunt doar o copilă ce nu ştie nimic despre viaţă. Doar o copilă a toamnei... cu iarna în suflet şi visele unei nopţi de vară.
A trăi în trecut înseamnă a fi prizonierul unei lumi care nu mai există.
Mi-e tăcerea urlet, şi zâmbetul un neant ciudat.
Am stins durerea adânc în mine şi am zâmbit amar. Ca o nebună condamnată să trăiască realitatea.